Movie Bob Reviews Edge of Darkness

Just your average run-of-the-mill vengeful cop story. Practic singurul rol ce i se potriveste lui Mel Gibson.

Card shuffling techniques

Prin hiturile de pe tweeter am dat de un articol interesant scris de un level 5 Judge din Italia. Column-ul nu este deloc rau iar ce mi-a luat privirea in articolul acesta sunt explicatiile tehnicilor de randomizare ale cartilor.

"Today, I would like to discuss a few shuffling techniques.

Pile Shuffling

This is an ordered shuffling technique; it’s mainly used to make sure that the number of cards is correct; for example, with 5 piles you should make 12 circles in Constructed and 8 in Limited. Pile shuffling is recommended both for your deck (to be sure that you are presenting a legal deck) and for your opponent’s deck (to check if he presented a legal deck); since it’s an ordered shuffling technique, it’s forbidden to use only this technique to shuffle your own deck, because it might be a way to mana weave your deck (That means to make sure that the distribution of lands and spells is the same in every portion of the deck); on the other hand, it’s allowed as the only technique to shuffle your opponent’s deck (because the deck should have already been randomized when you received it; using an ordered shuffling technique on a randomized deck will give you a randomized deck).

Extra: If you think that your opponent stacked his deck (by making it 2spells – 1 land – 2spells – 1land…), the appropriate action is to call a judge. Even though it’s not illegal, I don’t recommend shuffling his deck with 3 piles, so that if the deck is actually stacked, you would put all the lands together, because it would be a kind of “self-administered justice”, which I don’t consider very sporting.

Riffle Shuffle

This is an almost random shuffling technique; it’s the most common way of shuffling you see at Magic and poker tournaments; I say that it’s not fully random, because the first three/four cards at the top stay at the top and the last three/four cards stay at the bottom. It’s also highly inappropriate to shuffle the deck face up (a few players have this quite bad habit).

Japanese Shuffle

I don’t recommend this random shuffling technique, because it consists in moving the central portion of the deck on top of it; this way, you are randomizing blocks of your deck, but you aren’t fully randomizing. It’s a technique I saw only used by Japanese players (the reason for the name is just this) and it’s highly recommended not to use it as your only shuffle technique; if your opponent shuffles only with this technique, I encourage you to ask him to shuffle in a different way too.

Kid Shuffle

This is the way I shuffle, because my dexterity is awful; think about a six year old kid who shuffles his first deck of cards… that’s it! It’s the first shuffling technique we learn and it’s the most used by new players; I consider it a fully random shuffling technique, as long as two conditions are met:

1. You don’t look at the deck while shuffling (differently from the other techniques, here your cards are in a vertical position and you might be able to see some of them; this is why you often see players looking to the right while shuffling this way)
2. You don’t keep the first or the last cards always on top or at the bottom.

The most important things to keep in mind: Always look at your opponent when he’s searching or shuffling and always shuffle your opponent’s deck!"

Pentru tot articolul intrati pe http://www.blackborder.com/q/node/5256

The Imaginarium of Doctor Parnassus review

The Imaginarium of Doctor Parnassus este un film ... ciudat. La inceput ne este prezentata o sleahta de actori ambulanti care isi imbie putinii spectatori la o experienta senzoriala extraordinara. Si aparent tot ce trebuie sa faca este sa intre printr-o oglinda de plastic. Dupa cateva minute in film acea oglinda se dovedeste a fi o poarta spre cele mai arzatoare dorinte ale individului. O lume fantastica in care fiecare vede ce vrea si care poate exista doar cu ajutorul doctorului Parnassus.

Parnassus(Christopher Plummer) este mai mult decat un batran alcoolic ce traieste de pe-o zi pe alta dand reprezentatii stupide pe o caruta transformata in scena. Dupa prima calatorie dincolo de oglinda ne dam seama ca in acest film orice poate fi adevarat iar cand batranul ne dezvaluie faptul ca are peste o mie de ani parca nu provoaca atata mirare pe cat ar fi trebuit. Totusi pana la final filmul are destule momente care sa ne uimeasca. Cum ar fi de exemplu povestea in care Parnassus ii explica fiicei lui originile sale si in care isi aminteste de pariurile facute cu Diavolul. Apparently the Devil is a gambling man. I know, right? Who knew?!
Primul pariu a fost si cel care i-a conferit nemurirea si a fost in esenta o cursa de a aduna 12 discipoli. Dupa ce aflam ca una dintre identitatile trecute ale lui Parnassus a fost insasi Iisus, intra in scena Tony(Heath Ledger). Tony spanzuratul care nu moare, Tony barbatul cu amnezie, Tony cu rune satanice desenate pe frunte.
Acest Tony fugea de cativa mafioti pe care-i trasese pe sfoara si este in esenta un om rau pe care chiar Diavolul il vrea mort, desi acest lucru nu este evident de la inceput. Principalul atu al lui Tony este ca mereu reuseste sa scape cumva din orice incurcaturi ajunge. Acesta si faptul ca e chipes. Macar isi pune talentele la lucru si aduce trupei de actori mai multi clienti decat au avut vreodata. Apparently he had a way with the ladies. Punctul culminant al filmului incepe cand aflam ca fiica lui Parnassus trebuie sa fie luata de Diavol in momentul in care implineste 16 ani si prezinta ramasagul sau mai bine zis cursa dintre Parnassus si cel necurat prin care batranul incearca sa-si salveze fiica de la o eternitate in Iad.
Ca si The Men who Stare at Goats, The Imaginarium of Doctor Parnassus este alt film care ne uimeste prin distributie. Daca nu e de ajuns ca este ultimul film in care va juca Heath, aflati ca in el ii veti gasi si pe Colin Farrell, pe Jude Law si nu in ultimul rand pe Johnny Depp. In ce roluri? Pai in rolul lui Tony. Si nu, nu pentru ca Heath nu a apucat sa duca proiectul la sfarsit (desi nu sunt sigur de acest lucru, dar oricum nu se observa nimic evident) ci pentru ca anumite persoane, odata aflate in spatele oglinzii in lumile fantastice ale lui Parnassus, apar avand alta fata. Astfel personajul lui Tony este un efort colectiv al patru dintre cei mai cunoscuti actori de sex masculin de astazi. In plus, am impresia ca destule fete se vor duce la film doar ca sa-i vada pe toti patru (sau trei, necrofilia cred ca este o boala strict masculina) pe aceeasi pelicula.
Nivelul actorilor numiti pana acum nu umbreste reprezentatia celorlalte personaje si avem placerea sa mai gasim si un Mini-Me(Verne Troyer) la fel de nervos ca in orice film in care l-am mai vazut. Rolul fiicei este jucat de Lily Cole, o prezenta noua pe marele ecran care vrajeste privitorul cu o fizionomie as putea spune "ciudata" dar placuta in acelasi timp.

Asadar intrebarea ramane: a meritat filmul doua ore din viata mea? Tinand cont de distributie si de faptul ca este ultimul film al lui Heath Ledger raspunsul este da. Daca adaugam faptul ca reprezentatia actorilor a fost fara de cusur si ca povestea este interesanta ajungem la un Da cu majuscula si care se termina cu semnul excalamarii. Vizionare placuta.

Hot Avatar Na'Vi Sex

Ce nu vrea James Cameron sa stim.

How to suck at Facebok by The Oatmeal Comics

Pretty self explanatory. Just click the image.

Why you shouldn't steal electronic apparatuses in the age of information

Aparent decat sa furi ceva electronic in ziua de azi mai bine te duci direct si te predai politiei. Dispozitivele electronice din ziua de azi au atat de multe metode prin care pot fi accesate sau gasite prin internet incat nu ai cum sa scapi daca te incumeti sa te si conectezi la net dupa ce le-ai furat.
Mai jos gasiti linkuri la trei astfel de furturi ce s-au incheiat cu incarcerarea hotilor sau simpla terorizare a lor prin telefoane si internet.
http://www.escapistmagazine.com/news/view/97110-Xbox-Thief-Nabbed-By-Playing-Online
http://www.escapistmagazine.com/news/view/97245-Theft-Thwarted-by-PlayStation-Eye-PSP-Connection
http://iphonetheif.blogspot.com/2010/01/iphone-theif-bust.html

Povestea despre recuperarea iPhone-ului takes the cake.

Record of Agarest War Limited Edition

Editia limitata de la JRPG-ul Record of Agarest War vine cu un mousepad cu "sani" 3D si o fata de perna cu o tipa semi-dezbracata desenata in stil anime. Now that's a marketing scheme!

Ah si sa nu uitam de website! http://www.aksysgames.com/agarest_war/

channelATE comics

Mass Effect 1 savegames

In caz ca nu mai aveti save-ul vechi dar ati vrea sa continuati povestea de unde ati ramas sau daca ati jucat primul ME pe XBOX si acum doriti sa continuati aventura pe PC aveti pe http://www.masseffectsaves.com o biblioteca cu save-uri pusa la dispozitie de niste oameni cu inima mare si mult timp liber.

Bayonetta on ZP

Sa ne delectam din nou cu un review hilar a la Ben Yahtzee Croshaw. De data aceasta jocul din colimator este Bayonetta si eroina lui "paroasa".

Mass Effect 2 Review

Mass Effect 2 este continuarea sagai intergalactice inceputa de Bioware acum cativa ani. Eroul principal ramane Comandantul Shepard insotit de alta menajerie de personaje care mai de care mai ciudate si interesante. Jocul incepe oarecum brusc cand la nici 5 minute de joc Shepard moare. Detaliile recuperarii lui nu ne sunt dezvaluite in joc ci intr-o mini-serie de comicuri numite Mass Effect Redemption. Intorcandu-ne la universul nostru il gasim pe-al nost' Pastor readus de pe taramul de dincolo cu ajutorul tehnologiei viitorului si a catorva miliarde din acele credite de care tot auzim in orice poveste futuristica. Bioware au lucrat mult la continuitatea intre ME1 si ME2 si asta se vede in toate aspectele jocului fie ca incepi cu un personaj nou sau iti continui aventura cu avatarul din primul joc. Grupul care a reusit sa adune toate partile din ..."tine" este Cerberus. Un grup de care ai mai auzit si in primul joc sub forma unor anunturi de atacuri teroriste prin lifturi. Aparent Cerberus este o grupare ce vrea sa asigure dominanta umana in galaxie si nu se da la o parte de la nimic pentru a-si atinge scopurile. El este condus de un anumit Illusive Man care dispune de fonduri aproape infinite de care se foloseste pentru a-si duce la capat planurile, iar unul dintre planuri ai norocul sa fii chiar tu. Un erou in piele si oase, o metoda de a recruta noi tineri in armata, o figura ce poate determina mase de oameni sa lupte pentru o cauza comuna, arhicunoscutul Comandant Shepard este un adevarat sfant printre oameni, cel mai apropiat lucru de un mesia ce-l vor vedea rasele din Calea Lactee a mass effectului in viata lor. Dupa ce a intarziat invazia Reaperilor in primul joc si implicit a prelungit viata tuturor formelor de viata din galaxie, Shepard se gaseste fata in fata cu alt inamic, alti slujitori ai reaperilor si anume The Collectors. Scopul si identitatea lor nu sunt clare de la inceput dar pe masura ce inaintati in poveste totul va deveni mult mai usor de inteles. Ca sa sumarizez povestea fara sa dau prea mult de gol pot sa spun ca nu se lasa mai prejos fata de prima si in functie de preferintele fiecaruia poate chiar sa o depaseasca pe o scala narativa. Noii team-mates sunt personaje foarte distincte si au un trecut extrem bine inradacinat in univers dinaintea intalnirii cu Shepard. Iar putinele cunostinte vechi de care dai isi croiesc propriul drum prin lume in absenta ta. Totul culmineaza la final cu o explozie de actiune de proportii epice. Practic Bioware a luat reteta din ME1, a taiat lucrurile de care s-au plans fanii, au modificat ce au mai vrut si ne-au prezentat un fel de aceeasi Marie cu alta palarie. Doar ca Maria si-a facut si implanturi intre timp. Nu prezint acest lucru ca fiind ceva rau. Daca ceva merge, de ce sa-l schimbi? Totusi parca reteta cu du-te-n 10 colturi ale galaxiei si aduna X chestii - care chestii aici sunt chiar membrii echipajului - devine plictisitoare. Daca e sa stai sa analizezi story-ul prin prisma partilor componente gasim aceeasi rutina pe care o gasim in jocurile Bioware de cativa ani buni incoace. Apare eroul si totul e linistit, ceva rau se intampla care te afecteaza in mod direct pe tine si pe toti locuitorii regatului/planetei/galaxiei, cineva puternic iti spune ce trebuie facut, incepi sa aduni X obiecte de peste tot, totul culmineaza intr-o orgie de sange si adrenalina iar la sfarsit ajungi din nou salvatorul omenirii. Mai mult, daca ne uitam la sidequests gasim aceeasi rutina in care fiecare personaj adaugat echipajului are propriul loyalty quest al carui completare ne deblocheaza abilitatea speciala a personajului in cauza si un alt rand de haine care nu arata neparat mai bine decat cel vechi.

Totusi modul in care ME2 ne prezinta universul lui este unul unic si foarte avansat fata de orice titlu aflat pe piata in momentul actual. In primul rand toata saga Mass Effect este o aventura extrem de personalizata in care fiecare jucator - desi nu poate schimba evenimentele majore din univers - are o experienta unica in timpul jocului. Toate micile detalii sunt personalizate in functie de alegerile jucatorului si consecintele lor pot fi mai mult sau mai putin importante in mediul de joc. Aceasta metoda de personalizare a experientei de joc este oarecum veche deja si a fost incercat si de alte titluri in principal prin oferirea de endinguri alternative dupa terminarea questului principal. Ceea ce ne propune Bioware este nu doar un ending alternativ ci o intreaga experienta cioplita dupa vointele jucatorului. Am putea spune ca este cel mai apropiat lucru de un film interactiv pe care il avem in momentul de fata. Totusi pentru ce isi propune, sistemul are toate deficientele normale care ne putem astepta sa le gasim intr-un joc de acest fel: dialogurile mai degraba asemanatoare cu niste interogatorii decat cu niste discutii normale sau lipsa de fluiditate si reciprocitate intre replici si reactiile NPCurilor sau a personajului principal. E un pic trist ca dupa atata timp de la inventarea mediului digital, un joc ca si ME2 este varful de lance daca vine vorba despre aducerea jocurilor la rangul de arta. Un statut pe care filmele si-l-au adjudecat deja de ceva timp. Asta nu inseamna ca ME2 este un exemplu prost, ci doar ca mai avem mult timp de strabatut pana ca industria jocurilor sa ajunga acolo. In acelasi timp asta inseamna ca ME2 este cel mai avansat exemplu daca ne uitam la industrie per total.

Sa ne uitam mai indeaproape ce au facut Bioware ca sa isi transforme creatia intr-un film interactiv. Sa incepem cu ce ma doare pe mine cel mai mult, si anume eliminarea inventarului. Sunt convins ca primul motiv pentru aceasta miscare este greutatea cu care manevrezi un astfel de utilitar folosind un controller de consola. Si daca e sa ne uitam la vanzarile jocurilor pentru console comparativ cu cele pentru PC putem sa-i intelegem pe deplin pe baietii de la Bioware. Totusi eu nu pot sa simt ca joc un RPG daca nu am un inventar. Poate ca sunt de vina oasele mele de jucator din paleozoic. Poate ca intr-adevar Bioware a descoperit pasul urmator in materie de game design cu scopul de a-si aduce jocurile la o masa cat mai mare de oameni. Totusi sunt convins ca se putea ajunge la un sistem echilibrat care sa multumeasca ambele clase de jucatori: si pe cei vechi care recunosteau un RPG dupa zidurile de text din conversatii, si pe cei noi care cand aud de un joc se gandesc la reflexele degetului aratator pe butonul de mouse/triggerul de pe controller. Sistemul actual care inlocuieste bucuria gasirii unei arme noi cu monotonia gasirii upgradeului pentru o arma ce deja o ai este prea impersonal. Putin imi pasa daca, Carsomyr imi dadea (dupa niste calcule) doar 1% mai mult damage decat sabia veche. It's a freaking Two Handed Sword of the Gods and I'm going to play with it! Similar dar destul de opus, in sistemul actual, putin imi pasa ca am gasit upgradeul de 10% more damage with rifles daca nu il pot vedea in inventar sau pe personajul meu cum arata si nu imi aduce nimic nou. Din punct de vedere vizual este doar un bloc de text intrunul din meniurile mele. Mai mult, au inlocuit cautarea dupa armuri si arme superioare celor echipate cu cautarea depozitelor de minereuri de pe planete distante. Un proces care a fost portat intr-un mod cel putin brutal de pe versiunea de consola si care este in mod clar facut pentru controller si nu pentru mouse. Atentie sa nu dati cu soarecele de perete de frustrare si/sau dureri de muschi la degete. Upgradeurile propriu-zise le veti gasi in mod natural explorand "orasele" sau completand questurile secundare. Singura parte laborioasa este bombardarea planetelor de pretutindeni cu probes pentru gasirea mineralelor necesare accesului la acele tehnologii.
Cred ca un sistem care sa multumeasca pe toata lumea ar fi fost unul asemanator in care gasesti upgradeuri dar acele upgradeuri sa-ti dea bonusuri palpabile de genul luneta la arma, incarcator mai mare sau moduri alternative de descarcare a munitiei. "20% more damage with heavy pistols" suna si se simte mult prea generic ca sa il gasesti intr-un RPG care exceleaza prin personalizare.

Si ajungem la al doilea lucru care ma deranjeaza oarecum. Sistemul de miscare a personajelor. Se pare ca Gears of War a nimerit-o asa de bine incat chiar si RPG-urile il copiaza. In mod clar felul in care se misca personajul adauga la sentimentul de adrenalina si actiune pe care ME2 vrea sa-l confere jucatorilor sai. Intrebarea mea este daca era nevoie de asa cea intr-un RPG. Mi se pare ciudat sa trag dupa headshoturi si mai nou sa caut clipuri de "munitie". Chiar daca in universul mass effect clipurile sunt pentru racirea armelor si nu munitie prorpiu-zisa. Daca in primul titlu armele se incalzeau si se raceau de la sine acum aflam cu stupoare ca fara acele clipuri care sa raceasca arma odata la N focuri, nu putem folosi arma deloc. Poftim? Pai nu pot lasa arma sa se raceasca de la sine? Sa folosesc alta in timpul acela? Come on, inteleg ca vroiati sa determinati chiar si CS monkeys sa va joace jocul dar daca vroiam sa folosesc "bullet clips" jucam Borderlands sau poate chiar Modern Warfare 2. Nu trece mult timp pana aflam ca suntem dependenti de acele clipuri, "munitia" terminandu-se repede si tipurile de inamici care le dropuie fiind destul de rare. Curios cum ceilalti membrii din echipa nu par sa foloseasca racitor pentru armele din dotarea personala. Sau poate ca ei isi aduc de rezerva in chiloti.

Trecem peste arme si dam de sistemul bine-rau implementat la fel ca si in primul titlu. Pe masura ce iei decizii rele sau bune aduni renegade respectiv paragon points care iti deschid optiuni noi si mai directe in conversatii. Lucrul interesant care m-a determinat sa fi un all-around dick in acest joc (pe langa viata de zi cu zi) a fost faptul ca pe masura ce aduni renegade points ti se vad din ce in ce mai tare suturile de sub ten, pielea de pe fata dandu-se la o parte pentru a lasa loc unor linii portocalii foarte terminatoresti. Adaugam la asta si ochii ce se fac rosii aprinsi si ajungem la un portret demn de cel mai infricosator cosmar cu cyborgi, daca ati avut vreodata asa ceva. Ca eu nu. Aceasta schimbare evidenta nu pare sa afecteze pe nimeni din jurul tau. Nici pe apropiati, si nici pe cei cu care te intalnesti pe parcursul aventurilor tale. Si nu e vorba ca ar fi ceva obisnuit caci nu se mai aude niciunde de tehnologia cu care ai fost readus la viata. Aparent oamenii din viitor sunt obisnuiti ca cei din jurul lor sa arate ca dracul in persoana. O fi din caza multitudinii de extraterestri hidosi care se perinda pe toate statiile prin care te opresti. Practic sistemul a fost bagat pentru ca e cool si provoaca curiozitate in randul potentialilor jucatori, dar nu s-au mai obosit sa il explice in contextul jocului mai departe de "we could rebuild him, we had the technology". Macar daca te enerveaza si nu vrei sa-ti pierzi look-ul poti dezvolta un upgrade la medical bay care iti inlatura permanent cicatricile chiar daca continui pe calea de renegade.

Un alt pas minor dar destul de decisiv cand e vorba de transformarea jocului in film interactiv este abilitatea eroului de a lua decizii subite, bune sau rele in timpul conversatiilor cu anumite personaje. Sunt un fel de quicktime events cu rezultate importante in dezvoltarea personalitatii lui Shepard si din aceasta cauza aduc cu ele un bonus substantial de renegade sau paragon points. Astfel cand dati de un paznic ce nu vrea sa va lase sa treceti de el puteti sa-l aruncati prin geamuri. Sau in alta instanta cand dati de cineva ranit puteti sa il vindecati cu putin medi-gel. Practic ele nu sunt mai mult decat niste optiuni in plus la arborele conversational doar ca apar intr-un interval de timp limitat. Daca e sa analizam din nou de mai departe tot sistemul conversational observam ca totul se reduce la a pune intrebari, a raspunde nesimtit sau cumsecade si de a ajunge la final la acelasi rezultat doar ca cu cateva puncte renegade sau paragon in plus. Reteta nu este rea doar ca as fi vrut sa nu poata fi chiar totul redus la aceeasi formula de baza si implicit sa nu se supuna repetitivitatii si previzibilitatii
Dar asta este nivelul la care au ajuns jocurile din ziua de azi si chiar daca nu sunt de acord cu unele schimbari in mod cert ME2 luat ca si un intreg este un pas inainte in domeniu de game design si de prezentare a mediului digital la masele de oameni. O mare parte din merit o are si campania de publicitate facuta anterior lansarii. In mod sigur numarul cumparatorilor unei copii de ME2 va fi mai mare decat numarul cumparatorilor unei copii de ME1. Si sa nu credeti ca prin acest review incerc sa va conving sa nu fiti printre cei ce vor juca acest titlu pentru ca v-as face un mare deserviciu. ME2 este un joc ce a intrat deja in istoria entertainmentului digital si ar fi pacat sa nu va bucurati de el.

La final nu pot scapa de impresia ca ME1 desi si el plin de defecte, mi-a placut mai mult la vremea lui. Poate e o chestie de perspectiva, poate ca cer mai mult acum de la jocuri, desi sunt un porc elitist de cand ma stiu. Poate ca faptul ca ME2 seamana mai mult cu un shooter decat cu un RPG ma afecteaza undeva la un nivel subconstient. Cred ca ma deranjeaza ca spre deosebire de vechile RPG-uri pe care eram nevoit sa le explic prietenilor ca fiind un fel de carte interactiva, ME2 l-as prezenta ca fiind un film interactiv. Un film de Michael Bay cu explozii si sani leganandu-se in fuga. Si nu stiu de voi dar mie nu prea-mi plac filmele lui Michael Bay...

Darksiders on Zero Punctuation

Ce uita domnul Yahtzee este ca nu toti dintre noi avem acces la un Wii sa jucam Zelda sau la un PS3 sa jucam God of War. Totusi reviewul ramane in aria hilara cu care autorul ne-a obisnuit.
Thank God...of War.

The Book of Eli Reviewed

Yahtzee reviews Torchlight

Hilarity ensues.

Darksiders Review

Dupa cum unii dintre voi poate stiti, Darksiders este povestea unuia dintre cei patru calareti ai apocalipsei, mai precis Razboi - sau War dupa cum il gasim in joc.
Povestea rescrie scripturile din Biblie si ne prezinta un univers in care exista trei imparatii: Imparatia Iadului, a Raiului si cea a Omului. Primele doua dintre ele sunt in razboi de la inceputul timpurilor iar Consiliul - vocea creatorului in acest univers - a hotarat sa fie facut un pact de pace intre cele doua imparatii astfel incat si Omul sa aibe timp sa se dezvolte si sa nu fie eradicat intr-un conflict prematur. Pentru a fi protejat acest pact s-au facut sapte sigilii care nu aveau sa fie rupte decat atunci cand Imparatia Omului se va fi maturizat si ar fi putut sa razbeasca intr-un conflict armat cu Raiul si Iadul. Calaretii apocalipsei sunt mana dreapta a Consiliului, o forta care vegheaza asupra pactului facut si indreapta orice calcare gresita a partilor implicate. Practic ei sunt un fel de profesori intre doua bande de copii ce vor sa-si sparga capetele reciproc si asteapta sa se sune de iesire.
Povestea jocului incepe cand demonii si ingerii invadeaza un Pamant aparent nepregatit pentru ce avea sa urmeze. War se trezeste summonat (for lack of a better word) si incepe sa imparta bucati in stanga si-n dreapta si la demoni si la ingeri fara retineri. Totul culmineaza cu uciderea unui capitan al raiului (Abaddon parca-l chema) de catre The Destroyer, un demon foarte puternic. Next thing you know War se gaseste in fata Consiliului, interogat despre prezenta lui pe Pamant de vreme ce sigiliile sunt intacte. Aparent nu avea ce cauta acolo, mai ales ca restul de trei calareti nu aparusera. Nimeni nu stie de fapt ce s-a intamplat dar War reuseste sa convinga Consiliul sa-l trimita pe Pamant sa afle ce s-a intamplat. Daca nu reuseste si-a primit sentinta, daca reuseste se dovedeste inocent si toata lumea este fericita. Totusi poate ca nu trebuia sa-l tina atat de mult la interogatoriu caci el ajunge inapoi dupa 100 de ani si din ce pare omul a intrat pe lista de specimene disparute. Acesta este primul plus dintr-o lista lunga ale jocului. Actiunea se petrece pe un Pamant post-apocaliptic, lipsit de viata in afara demonilor, ingerilor si a sporadicelor personaje mitice. E un sentiment aparte sa te plimbi printr-un New York distrus, cu cladiri daramate, impartind sabii in stanga si-n dreapta in cel mai God-of-War-esque mod posibil. Si ca tot vorbim de sabii trebuie spus ca War nu are la dispozitie doar o sabie numita Chaoseater si care este cea mai bestiala sabie vazuta de mine vreodata in vreun joc. El mai poate taia aripi de ingeri si folosindu-se de o coasa sau le poate sparge teasta cu o manusa de fier. Toate armele au nivelul lor propriu care creste pe masura ce le folosesti si care in principiu le creste damage-ul. Prin lume poti gasi si enchanturi care le poti echipa pe arme. Pe langa armele de toate zilele War se mai foloseste si de niste obiecte care pe langa rolul de ustensile de razboi mai folosesc si la a rezolva anumite puzzle-uri din joc. Aici ar intra boomerangul cu patru tepi care va fi indispensabil pe de-a lungul jocului, lantul cu tepusa la capat care pe langa lupta a la Scorpion il poate ajuta pe War sa navigheze prin nivele agatandu-se de chestii, un corn de os prin suflarea caruia War poate imobiliza inamicii pentru un timp scurt sau poate deschide anumite cai de acces blocate, un portal gun care functioneaza destul de identic cu cel din jocul Portal si nu in ultimul rand un veritabil pistol automat care este indispensabil oricarui calaret adevarat. Si daca tot am spus calaret ar trebui sa aduc aminte de abilitatile ce le veti debloca pe masura ce inaintati in capitole: shadow wings care sunt niste aripi ce apar in spatele lui War si ii confera abilitatea de a plana o distanta scurta, Chaos Form care il transforma pe War intr-o masina de ucis invincibila pentru un scurt timp (in plus, arati ca un Demon Hunter din Warcraft 3 facut din foc!) and last but not least, abilitatea de a-ti chema armasarul Ruin, un cal negru ce scoate foc din copite. Cat se poate de potrivit as spune. Pe langa viata War mai dispune si de un fel de mana numita Wrath aici cu care poate activa alt set de abilitati distructive. Practic pe tot parcursul jocului veti debloca cate ceva sau veti gasi o arma noua astfel incat sa nu va plictisiti niciodata si ca jocul sa nu devina un click-fest repetitiv. Mai mult, in anumite secvente veti putea "imprumuta" armele adversarilor lasand un rau de sange in urma voastra. Secventele acestea sunt scurte caci armele "achizitionate" sunt foarte puternice si accesul nelimitat la ele ar fi stricat experienta de joc.
Darksiders include mai multe secvente mini-game-ish pentru a deraia un pic de la modul normal de joc in care omori creaturi, rezolvi puzzle-uri sa inaintezi pe harta iar la final bati bossi. Cum ii bati? Folosind o multitudine de miscari care le deblochezi si/sau upgradezi la primul demon de care dai in joc. Un anume Vulgrim care se delecteaza prin devorarea de suflete. Ce am uitat sa spun este ca orice creatura dovedita in lupta va lasa in urma suflete de trei feluri: verzi, albastre si galbene. Cele verzi iti vor reface viata, cele galbene iti vor reface Wrathul (sau mana) iar cele albastre sunt un fel de bani pe care le poti schimba la Vulgrim pe diferite upgradeuri, arme si obiecte de unica folosinta. Tot la el poti folosi si Serpent Holes care sunt niste teleportoare intre zonele jocului.
Explorarea temeinca a universului Darksiders este incurajata mai mult prin panoplia de obiecte folositoare ce le poti gasi. In principiu chest-uri care contin Shard-uri de lifestone sau wrath (patru sharduri iti ofera un patratel nou din resursa respectiva pe HUD), suflete de toate felurile, enchanturi, obiecte ce au rol de HP si Mana potions si niste artefacte ce le poti schimba la Vulgrim pe suflete.
Puzzleurile sunt prevalente dar nu teribil de complicate. In general vei stii ce trebuie sa faci doar privind prin nivel chiar daca nu te-ai prins ce anume vei rezolva ducand la capat acea actiune. Altele sunt mai greu de inteles dar nu am stat mai mult de 10 minute blocat niciunde. Mai mult timp am pierdut fiind blocat la un boss fight sau ceva locatie unde trebuia sa inving o succesiune de mobi pentru a inainta.

Darksiders fura idei de la mai multe jocuri importante in industrie. Combatul il ia de la God of War, sistemul de dungeons de la Zelda, povestea plina de tradare si questul pentru razbunare din Legacy of Kain. Ce e important este faptul ca ce imprumuta de la acele jocuri le contopeste intr-un mod cat se poate de interesant si as putea spune chiar elegant. Totul in acest joc se simte natural, ca si cum ar fi fost facut de la bun inceput sa fie acolo. Iar viziunea lui Joe Madureira asupra Pamantului dupa un razboi intre divinitati este una glorioasa. Joe Mad este un artist de comic books care se pare ca poate sa deseneze cam orice vrea daca-si pune mintea un pic. Toate personajele din joc, arealele si armele au o alura de comic book art. O alura care se potriveste de minune intr-un joc in care joci cu un tip numit Razboi si cu sabia lui Mancatoaredehaos calarind pe Ruina. :) Daca as fi vazut numele acestea in alt joc poate ca m-ar fi umflat rasul dar in Darksiders mi se pare ca nu avea cum altcumva sa ii denumeasca. It just feels right. Over the top, but right.

Daca ar fi sa gasesc minusuri la joc as putea sa ma plang de screen tearing-ul frecvent si de faptul ca trebuie sa reparcurgi distante scurte din anumite nivele pentru a ajunge la o noua locatie.
Inca nu am terminat jocul caci se intinde destul de mult dar nu cred sa fi scapat parti importante din ceea ce este Darksiders si sa nu va fi spus despre ele.
Sunt curios cum se va termina si va sfatuiesc sa nu mai stati ci sa puneti mana sa-l jucati.

PS: am uitat sa spun ca nu mi-a placut nici metoda de inmultire a tipurilor de ingeri a.k.a. folosirea de culori noi pentru skin.

Dark Void

Dupa ce am jucat demoul am ramas cu o impresie stearsa despre Dark Void. Jocul sufera din mai multe puncte de vedere care includ dar nu se limiteaza la inamici neinteresanti, mecanici de joc repetitive, miscari ale eroului robotizate si probabil si feeling al armelor aproape inexistent. Pe scurt Dark Void mi s-a parut genul de titlu ce va face vanzari doar la inceput din cauza hype-ului generat de producatori.
Desi a aparut de vreo 4 zile am ezitat sa stric timp cu el si am asteptat iar acum ca primele reviewuri incep sa apara se pare ca am avut dreptate.
Dark Void este un shooter 3-rd person repetitiv si neinteresant, pe alocuri frustrant, care incearca sa iasa din monotonia limitata de gravitatie inzestrandu-si protagonistul cu un jetpack. Problema este ca scapi dintr-o monotonie terestra si dai de alta aeriana. Intrucat nu am jucat jocul full nu-mi pot da cu parerea despre toate aspectele jocului ci doar despre cele care le-am experimentat in scurtul demo. Pentru mai multe detalii gasiti review-uri pe www.gamingbomb.com sau www.ign.com. Sau mai simplu, dati click pe imaginea de mai sus.

Elves is back in style

This deck just won't die!
Aparent ultimul megatech in extended sunt elfii. Sunt curios daca o sa vina cineva cu ei duminica asta la concurs. *wink wink*
Doua articole ce descriu diferite builduri:
http://www.starcitygames.com/magic/extended/18691_Flow_of_Ideas_Extendeds_Best_Kept_Secret_Again_Elves.html
http://strategy.channelfireball.com/featured-articles/feature-article-elves-is-back-and-is-just-what-the-doctor-ordered/

The Oatmeal Comics

Un site intretinut de un singur tip care face comicuri in Adobe Illustrator. Unele sunt de-a dreptul hilare, altele destul de plictisitoare. Oricum, numai bun pentru a pierde niste timp cand trebuie.

Just click the image.

IGN's overall game of the year

O mica pastila de ras:

IGN 2009 Game of the Year

The Men who Stare at Goats

Am avut asteptari mari de la filmul acesta luand in considerare actorii din spatele lui. Totusi dupa o ora jumatate de urmarire a aventurilor lui Bob Wilton (jucat de Ewan McGregor) si ale lui Lyn Cassady (jucat de George Clooney) nu pot sa spun ca era absolut necesar sa vad acest film. Nu ma simt ca si cum mi-am pierdut timpul dar nici nu as fi fost lipsit de vreo revelatie daca nu il vedeam.
The Men who Stare at Goats este povestea unui soldat psionic american (daca nu stiti ce inseamna acest lucru mereti de va mai jucati) spusa de un jurnalist ratat care a plecat la razboi pentru a-i demonstra nevestei ca a gresit cand l-a parasit pentru seful lui ciung. Filmul tese frumos prezentul cu trecutul si ne prezinta originile Noii Armate a Pamantului in acelasi timp in care ne trage incet dar sigur spre deznodamantul actiunilor din prezent ale protagonistilor. Astfel in trecut vedem cum Noua Armata a Pamantului este o viziune din Vietnam a lui Bill Django (jucat de Jeff Bridges), un regiment de armata care se lupta pentru pace cum e la moda acum sa se spuna dar fara sa foloseasca metode violente. Practic regimentul consta din persoane cu potential parapsihologic si se ocupa cu antrenarea lor intr-un cadru armat si cu augmentarea puterilor lor prin dans, dezmaturi cu femei, folosirea de narcotice, ritualuri indiene de razboi si alte metode mai mult sau mai putin "normale".
Inainte sa trec in prezent vreau sa amintesc de freza lui Clooney si figura lui de-a dreptul inocenta with a tinge of Hitler.
In prezent intalnim un Lyn mai batran si mai acru intr-o misiune secreta care-l duce in Irak in timpul razboiului. Povestile pe care Lynn i le spune lui Bob sunt cel putin absurde si implica invizibilitate, proiectie a gandurilor la distanta si alte supra-puteri pe care Lynn pretinde ca le poseda. Filmul ne si necajeste pe intreg parcursul lui dandu-ne impresia ca in urmatorul minut vom fi martori la manifestarea unei astfel de puteri doar ca sa ne dezamageasca cu o secventa subita plina de umor dar lipsita fara doar si poate de paranormal.
Printr-o serie de patanii si noroc prostesc cei doi ajung la destinatie si gasesc o unitate militara renascuta din vechea Armata Noua a Pamantului dar lasase distractiile cu droguri si femei in favoarea propagandei si a spalarii creierilor. (ce loseri) Tot acolo Lynn se intalneste cu doi vechi "amici" impreuna cu care reusesc sa distruga respectiva unitate militara.
Totul se termina grandios cu Lynn si Bill intorcandu-se in ceruri (cu un elicopter) si cu Bob gasindu-si destinul in viata: acela de a aduce povestea lui Lynn la urechile intregii lumi.
Filmul nu este o comedie in care o sa te tii de burta de ras dar nu poti spune ca nu te-a amuzat. Cred ca principalul atu al acestui film sunt insasi actorii din el. Si nu prin nume cat prin felul si maiestria cu care si-au jucat rolurile. La sfarsitul celor 100+ de minute pleci cu o usoara confuzie dar cu un zambet ce-ti cresteaza coltul gurii.

PS: cred ca Clooney joaca in prea multe filme cu deserturi.

Army of Two: The 40th Day

Dupa semi-esecul primului joc, EA nu se lasa batuti si lanseaza un sequel care contine mai multa adrenalina, mai multe arme si nu in ultimul rand, mai multe injuraturi.
Army of Two: The 40th Day, pe care il vom prescurta TFD de acum, sufera din cauza ca nu vrea sa se ia prea in serios dar acelasi timp te bombardeaza cu un numar foarte mare de mecanici de joc. Practic TFD este acea profesoara de liceu care la ora de romana iti face educatie despre sex dar nu are incredere in tine cand ii spui ca mergi in complex doar ca sa xeroxezi o carte. Astfel TFD abunda de mecanici interesante dar in final nefolositoare. Ca sa enumeram cateva: orice interactiune intre protagnisti (de la high fives, la imbratisari un pic prea lungi, la jocuri de rock-paper-scissors), mock surrender, tag-uirea inamicilor in GPS, folosirea inamicilor ca si scuturi mobile, obligarea inamicilor de a se preda daca le capturezi ofiterul superior si sunt sigur ca as mai gasi cateva daca as mai avea rabdare. Din pacate in acest joc totul se rezuma la impuscat. Nu ai nevoie de 10 feluri de tactici prin care sa golesi o camera de inamici daca cea directa este si cea mai simpla iar incercare altei cai duce doar la lungirea secventei de joc si la ingreunarea ei d.p.d.v. al dificultatii.
Dar haideti sa vedem ce anume face TFD bine. Se pare ca EA inteleg ca pentru a face un lucru cu maiestrie este suficient sa copiezi pe cineva ce a facut deja asta. Astfel in TFD gasim numeroase elemente imprumutate din Gears of War: sistemul de cover (desi un pic mai loose), sistemul de targeting, traiectoria grenadelor, camera, sistemul de control, si "resurectarea" unui jucator de catre coechipier dupa ce a luat mai multe gloante in scafarlie decat ii era prescris de doctor. Nu pot sa spun ca aceste lucruri nu aduc plusuri jocului caci se vede instant ca este mult mai finisat decat predecesorul sau. Daca nu ai pretentii la fir narativ si vrei doar sa impusti arabi/chinezi/orci/locust jocul isi face treaba mai mult decat bine. Tot ce stiu eu este ca am vazut destule cladiri prabusindu-se pentru un an intreg.
Singura chestie originala si bine gandita din TFD este sistemul de aggro care se traduce exact cum credeti. Cel ce face mai mult zgomot si/sau damage primeste atentia inamicilor din nivel. In timp aggro-ul scade sau poate fi preluat de celalalt coechipier astfel creandu-se oportunitati frumoase de flancare sau chiar executare pe la spate a oponentilor. Unii inamici mai speciali nu pot fi omorati decat prin utilizarea tacticilor de acest fel.
In plus, modificarile care le poti aduce armelor din dotare sunt foarte amanuntite impartindu-se pe parti ale armelor cum ar fi barrel, nozzle, stock, grip, scope, cartridge si camo. Si la fiecare categorie gasim mai bine de zece optiuni. Stats-urile armelor sunt impartite intre damage, accuracy, aggro si handling si orice piesa care o schimbati va influenta intr-un fel sau altul cele trei statsuri. De exemplu un silencer va scadea damage-ul dar si aggro-ul generat cand folositi arma. Un silencer mai bun, deblocat mai tarziu in joc, va scadea aggro-ul si mai mult, damage-ul ramanand la fel. Intelegeti voi ideea.
Pe langa main weapon mai beneficiati si de un pistol folosit foarte rar (dintr-o gama foarte dezamagitoare de trei pistoale), un special weapon care poate fi orice de la sniper pana la RPG si in ultimul slot, grenade.
In incheiere as vrea sa va recomand sa nu il jucati singur ci neaparat cu cineva in split-screen sau online coop. Altfel va veti plictisi rapid.
Acum va las in compania baietilor de la penny-arcade in caz ca nu ati apasat pe comic-ul din partea de sus a articolului si va doresc impuscaturi fericite alaturi de cel drag.

PS: nu uitati sa fie ambii jucatori signed in pe profilul personal de fiecare data cand jucati campania sau ajungeti ca si mine la sfarsitul jocului sa trageti cu un tub cu cornete.

Magicul si de ce nu e bine sa joci intr-o comunitate mica

Am observat un "trend" daca putem sa-i spunem asa la comunitatea noastra de Magic timisoreana. Si anume trendul ca niciodata nu castiga un jucator mai multe saptamani la rand. Sa fie oare din cauza ca majoritatea dintre cei care vin saptamanal joaca bine? Sau sa fie pentru ca toti dintre noi jucam prost?
The facts are these. Din cauza ca suntem putini jucam de obicei doar 4 runde. Numarul mic de runde face norocul sa conteze mult in momentul in care se fac pairings-urile. Poti pica prima runda cu un nou-venit (a se observa cum am evitat folosirea termenului de noob), a doua runda pici cu alt jucator mai incepator care a avut noroc si a castigat prima runda, a treia runda pici cu unul din jucatorii buni si chiar lucrezi pentru win si in finala faci draw. Consecintele? Ai jucat un mare total de maxim 3 meciuri relevante, asta daca au fost relevante si nu ai castigat pe ghinionul adversarului, ai facut puncte in liga, ti-ai deschis premiile si ai plecat acasa. Dupa aceea mergi la concursuri mari de prin alte tari si te miri de ce o iei de parca esti cel mai mare "nou-venit" din istoria jocului.
De cealalta parte la fel poti sa ai si ghinion. La un sample asa de mic de deckuri, sansele sa pici cu un rogue deck cresc foarte mult ajungand chiar sa fie de aproape 50%. Jucatorii tind sa joace arhetipuri cunoscute si testate, astfel intr-o comunitate mare sansele sa iti pregatesti deckul bine pentru meta cresc exponential mai ales daca iesi din prima runda in bracketul castigator. In comunitatea noastra jocul se invarte mai mult pe alegeri radicale privind cartile din sideboard pentru a contracara acele rogue decks care fac un lucru anume si daca te prind pe picior gresit castiga fara prea multe probleme. Aceleasi deckuri pierd lamentabil daca ai un singur silver bullet pentru ele prin cele 75 de carti ale tale.
Problema aceasta am observat-o mai demult si singurul remediu pe langa evidentul "get moar people" ar fi cresterea numarului de runde. Desigur nu toti ar fi dispusi sa stea o ora sau doua in plus duminica pentru 3 puncte de liga in plus si un booster. Treaba este oarecum delicata.
Si pana nu uit, da, Voda este exceptia care confirma regula. Cred ca este singurul jucator timisorean ce a reusit sa castige luni de-a randul concursuri back-to-back. Si inca nu sunt pregatit sa spun ca a facut asta pe skill-ul lui nemaipomenit. But I'm slowly getting there.
Practic in momentul de fata singura "scapare" din monotonie sunt queue-urile online pe MODO dar din pacate nu avem cu totii timp sa facem tot ce vrem in viata cotidiana.
Ne gasim oare la un impas? Un nivel pe care nu-l putem depasi din motive incontrolabile de catre noi? Si mai mult. Noi, jucatorii de azi, vom prinde zile mai bune pentru joc? Sau nu vom apuca sa vedem concursuri de sute de jucatori decat peste hotare, fiind condamnati sa ne lasam de joc pana acele zile se tarasc cu lene inspre Romania.

What Christmas trees really think

Dragon Age: Return to Ostagar DLC

Return to Ostagar se vrea a fi un dungeon crawl de aproximativ o ora jumatate in care iti versi furia pe putinii darkspawni ramasi la Ostagar, aduni armura fostului rege de pe diferiti generali darkspawn si te lupti cu ogre-ul ce l-a omorat pe Cailan primind ca rasplata sabiile lui Duncan care erau adanc infipte in toracele sus-numitului ogre. That doesn't make a lot of sens does it. Well, jucati-l si o sa intelegeti.
Cu un party ce a terminat campania principala drumetia poate sa fie dusa la sfarsit in mai putin de o ora si jumatate. Iar daca sunteti de nivel mai mic probabil ca inamicii se scaleaza in jos. Trebuie doar sa fiti trecuti de Lothering in firul narativ principal.

The Book of Eli

Pentru cei care nu stiu. Noul film al lui Denzel Washington este plasat intr-un univers post-apocaliptic si pare awesome.



Can't wait.

http://thebookofeli.warnerbros.com/

Darksiders

Dupa ce m-am convins ca vreau sa termin Bayonetta, baietii de la Penny Arcade m-au facut sa vreau sa joc si Darksiders. Timp sa am.

MTG Standard, cat mai e din el

OK. M-am impacat in sfarsit cu faptul ca nu o sa joc Jund pana la rotatie. Deckul este pazit cu strictete de Andreea dupa ce s-a hotarat cumva ca "e deckul ei".
Dupa doua concursuri in care am avut rezultate mediocre jucand un deck ... mediocru, m-am hotarat sa ma reapuc de testing si sa imi fac un deck decent pana in weekendul ce vine. Practic singurele deckuri ce-mi surad si care mi se par bune sunt UWR control si Grixis Control. Mai trebuie sa imi dau seama care dintre ele are cele mai mari sanse de succes in meta-ul nostru si ce modificari sa le aduc. Ca sa enumar majoritatea deckurilor din oras avem white weenie, vampires vreo 3, Red deck wins, jund vreo 2, boros v2, mono white control, grixis control si cateva random decks.
Acum ca vad cati vampiri sunt parca nu as juca UWR care are un matchup abisal cu ei...
Iata si doua articole care prezinta cele doua arhetipuri in cel mai profesionist mod posibil: http://strategy.channelfireball.com/featured-articles/rule-of-law-tuning-grixis/ http://strategy.channelfireball.com/featured-articles/initial-technology-escape-return-to-la-scg-5k-report-winner/

Daca are careva chef de testing, dati un semn.

Assassin's Creed 2

Zilele trecute am jucat si terminat Assassin's Creed 2. Hai sa o spun de la inceput, AC2 este un joc superb ce isi depaseste prequelul la toate capitolele. S-au dus grindurile de mini-questuri ca sa ajungi la tinta prin omorarea careia vei avansa plotul, s-au dus nenumaratii cersetori ce te impingeau pe strazi in toate partile, s-au dus narativul principal simplist si focusarea pe stilul sandbox. Acum avem de a face cu un joc mult mai axat pe firul narativ principal in timp ce modul sandbox al jocului primeste un loc mai in spate. Un rol de suplinire cand nu avem chef sa inaintam in story. Un story care este foarte bine gandit dealtfel.
Pe langa deja cunoscuta tesatura dintre prezent si trecut acum ne plimbam printr-o lume renascentista extrem de complicata. Plina de intrigi si de tradari, masoni si asasini. Unde mai pui ca totul se petrece in Italia renascentista si la fel ca si in primul esacaladarea unui lookout point si sincronizarea cu imprejurimile provoaca un sentiment de placere la vederea de sus a oraselor-state italiene cu istorie gen Venetia si Florenta. Si va rog sa va faceti o lume de bine si sa jucati cu vocile pe italiana si subtitrari in engleza. Vocile de macaronari adauga foarte mult la atmosfera pe langa engleza pocita cu italiana si accente a la Mario si Luigi.
Practic AC2 are doar doua minusuri. Primul ar fi acronimul care aduce a Asheron's Call 2. Si al doilea ar fi ca este cam usor. Practic poti sa te bati cu treizeci de garzi deodata caci tot ce trebuie sa faci este sa tii garda si sa apesi pe strike cand te ataca. OK pentru unii trebuie sa schimbi tactica, cum ar fi sa dezarmezi soldatii cu polearms sau sa dodge+strike la atacurile brutelor. Adica a soldatilor cu heavy armor. Sunt sigur ca pentru cei mai masochisti dintre noi exista o setare pentru a spori dificultatea jocului pentru a le oferi o experienta de joc mai grea.
Sa nu uit de multiplele mini-firuri narative din joc. Cam toate se rezuma la "gaseste X obiecte din felul acesta" dar mai toate se joaca altcumva. De exemplu trebuie sa aduni 30 de codex pages cu care vei construi o harta pentru a afla locatia Vault-ului. Ce Vault? Pai Vault-ul unde il gasesti pe Dumnezeu, desigur.
Dupa aceea avem glyph-urile care sunt in numar de 20 si la descoperirea carora va trebui sa rezolvi un puzzle destul de complicat si care te va recompensa cu a douazecea parte dintr-un filmulet antic. In film vedem chiar pe parintii umanitatii si o mica parte din inceputul sfarsitului. Dupa aceea ar fi statuile de la vila proprietate personala si nu in ultimul rand cele sase morminte ale vechilor asasini. Morminte care se navigheaza in cel mai pur stil Prince of Persia si la finalul carora veti gasi cate un sigiliu. Dupa ce le aveti pe toate sase puteti sa va delectati cu armura lui Altair, eroul din primul joc.
Si ca tot am adus vorba de vila personala trebuie sa aduc aminte ca ea este un fel de vaca de bani. O cetate in care la inceput bagi bani sa o restaurezi dupa care stai relax si aduni odata la 20 de minute zeci de mii de florini. Ce sa faci cu banii? Pai sa-ti iei arme, haine, armuri, upgradeuri la ustensile si multe alte chestii interesante in cel mai pur stil RPG-istic.
Ca sa inchei reviewul meu pentru acest joc, AC2 este un joc superb care trebuie jucat de orice fan al seriei sau al jocurilor de tip 3rd person action. Toate modificarile aduse jocului sunt plusuri si m-am bucurat cand la credits am vazut la colaboratori si nume de romani de la Ubisoft Romania.

Iar pe final, nu uitati: "nothing is true, anything is permitted".

Avatar vazut prin ochelari 2D

Mi se pare ca tipu' cu ochelari surprinde destul de exact esenta filmului:



Totusi nu pot sa fiu de acord cu el cand zice ca e lame. Call me a Titanic(al) fanboi dar Avatar mi-a placut.

Atentie spoilere.

Daybreakers

Paul mi-a spus prima oara de filmul acesta si cand am auzit ca este cu vampiri am facut fata de "seriously. :| "
Aparent frica mea a fost nejustificata si filmul se anunta a fi unul foarte interesant.
Un mic preview gratie bunului meu sfatuitor Movie Bob:



Din pacate filmul nu are data de lansare oficiala in Romania asa ca ramane doar sa stau geana pe www.cinemacity.ro sa prind bilete la premiera.

Side note: in ultimul timp folosesc mult cuvantul "aparent". La fel si "also"

De ce un blog?

Ar fi mai multe cauze. Prima ar fi ca http://romanul.magicforyou.eu nu va mai functiona incepand cu 1 Ianuarie 2010 si am nevoie de un loc unde sa imi vars creatiile literare cand mi se face chef sa scriu despre MTG. A doua ar fi ca am nevoie de un loc unde sa imi dau cu parerea despre ce jocuri joc sau despre ce filme mai vad iar crearea de threaduri pe diverse forumuri aleatoare nu mi se pare o solutie "organizata". Iar a treia cauza ar fi ca nu vreau sa fac asta pe Fa(r)cebook.